Victor Ponta, protagonistul serialului de teleguvernare „Eu când vreau să mint, mint!”

Îi cer lui Victor Ponta, protagonistul serialului de teleguvernare „Eu când vreau să mint, mint!”, să înlocuiască minciuna, incompetenta și hotomănia cu adevărul, competenta și onestitatea. Concret, să se laude cu noi autostrăzi în 2020, abia când vom circula pe cele care trebuiau finalizate până în mai 2013
Victor Ponta, ocupat doar cu rapoarte de control, de altfel singura realizare profesională cu care se laudă, a uitat că în luna mai, anul acesta, trebuiau terminate autostrăzile începute pe bani europeni de pe Coridorul IV pan european, aprobate și finanțate de Comisia Europeană. Banii sunt aruncați pe geam, iar el aleargă după poatcoave de cai morți și ne anunță cum că în 2020 vom avea autostradă de la Sibiu la Brașov, pe bani europeni. Aceasta nu poate primi finanțare europeană câtă vreme nu se regăsește pe coridorul pan european. Este doar o formulă de a irosi bani pe studii de fezabilitate pentru autostrăzi care nu pot fi finanțate din bani europeni. Din această nouă minciună politicianistă trebuie să întelegem că nici până în 2020 nu vom avea autostradă care să ne lege de Europa.
De când Victor Viorel Ponta s-a instalat în biroul din Palatul Victoria avem de-a face cu o suită impresionantă de minciuni și nicio realizare în planul guvernării. De la crearea a sute de mii de noi locuri de muncă, de la mari investiții, de la autostrăzi din bani europeni, de la desecretizări transparente, am ajuns la șomaj record, la investiții abondonate, la dispariții misterioase de contracte din instituții publice, la lipsă totală de transparență și lașitate pe linie în luarea deciziilor importante.
Cu toate eforturile de PR ale teleguvernării Ponta de a coafa minciuna, asistăm astăzi la ample miscări de stradă și proteste prin care oamenii cer abolirea minciunii Guvernului Ponta și soluții reale la problemele complexe cu care se confruntă societatea romanească.
Voi reda, mai jos, câteva episoade ale serialului de teleguvernare Ponta – “Eu când vreau să MINT, MINT!”:
Ponta și asociatul Șova ne anunțau extaziați că pe 31 iulie a.c. desecretizează contractul cu Bechtel. Dar, ce sa vezi, acesta dispare subit când cei doi realizează că va aparea public implicarea directă a lor și a lui Adrian Năstase în negocierea contractelor mari, precum și comisioanele încasate de casele de avocatură Șova și Diculescu.
Dan Șova, 15 iulie 2013: “Contractul cu Bechtel s-a desecretizat. Acum zece zile s-a publicat în Monitorul Oficial ordinul de desecretizare. Acum se fac scan-uri după documente. Sunt câteva mii de pagini şi vor fi puse pe site-ul DPIIS. Nu ştiu când va avea loc, dar mai repede de 30 iulie“
Dan Șova, 31 iulie 2013: „Nu am reuşit la Ministerul Transporturilor să se găsească varianta originală a contractului semnat. Desecretizarea se face pe contractul original. Contractul desecretizat publicat în 2006 e cel original din 2003, dar updatat cu actele adiţionale din 2005. Nu s-a găsit varianta originală din 2003. […] Anexele au apărut după 2005. Contractul a fost desecretizat în 2006”
– pe 11 septembrie aceleași personaje ne anunțau că desecretizează proiectul de la Roșia Montană. Dar, ce să vezi, și aici au dat din colț în colț. Ponta, 11 septembrie 2013: „Domnul Şova va pune miercuri la dispoziţie toate documentele din ultimii 14 ani”
– Ulterior, premierul Ponta a revenit asupra declaraţiei iniţiale şi a spus că ministrul Şova îi va prezenta lui documentele, iar joi (12 septembrie a.c.) va organiza o conferinţă de presă. Rezultatul: nicio desecretizare!
– Pe 20 septembrie Victor Viorel Ponta transmitea Uniunii Europene că în decembrie vom avea finalizat gazoductul Iași-Ungheni. Ponta: “Gazoductul Iași-Ungheni, finalizat în decembrie”
Realitatea este cu totul alta, proiectul va fi finalizat abia anul viitor, in februarie
– ULTIMA GOGORITĂ: Ieri, 19 septembrie a.c., suntem anuntați că se va face o nouă autostradă, din bani europeni, autostrada Sibiu-Brașov. Din nou minciună și promisiuni false, întrucât acest proiect nu poate primi finanțare europeană atâta vreme cât el nu se regăsește pe coridorul pan european. ”Anul acesta, dăm drumul la studiul de fezabilitate, după ce vom găsi sursa de finanţare pentru el.
Finanţarea construcţiei se va face din fonduri europene”, a susţinut Narcis Neaga, directorul CNADNR.
Anca Boagiu,
Prim-vicepreședinte al PDL