PDL a lansat Cartea Minciunilor USL

PDL a lansat Cartea Minciunilor USL, adevăratul bilanț al guvernărilor Ponta 1 și 2. Cătălin Predoiu: „USL intră în istorie acoperită de rușine, acoperită de minciuni/ Guvernarea USL are o caracteristică fundamentală: faptul că a produs dezastru în mod generalizat”
USL s-a destrămat în grabă, fără să prezinte bilanțul celor 22 de luni în care s-a aflat la guvernarea României, motiv pentru care Partidul Democrat Liberal a stâns într-o carte faptele celor care au condus România în această perioadă pentru a le prezenta cetățenilor. Documentul, întocmit de Guvernul Alternativă al PDL și intitulat Cartea Minciunilor USL – 22 de luni de guvernare USL/ 22 de luni de jaf, incompetență și imunitate, a fost prezentat astăzi, într-o conferință de presă organizată la sediul partidului, de candidatul la președinție Cătălin Predoiu.
”USL a început printr-un program mincinos, printr-o listă întreagă de minciuni electorale, incluse mai întâi în moțiunea de cenzură din 2012 și mai apoi în programul cu care au câștigat alegerile. Ceea ce n-a mai reușit USL să facă, chiar și în graba cu care s-a desființat, a fost să prezinte în fața cetățenilor, așa cum era firesc, ceea ce au făcut, bilanțul lor. Pentru că nu au făcut un bilanț, Partidul Democrat Liberal s-a ocupat ca să facă această sumă de eșecuri ale guvernării USL de 22 de luni”, a spus liderul PDL . Cătălin Predoiu a menționat că democrat-liberalii au inventariat în document toate minciunile promovate de USL, toate greșelile pe care aceștia le-au făcut în cele 22 de luni de guvernare.
”USL intră în in istorie acoperită de rușine, acoperită de minciuni, acoperită de datorii pe care niciodată nu le vor plăti față de poporul român. Semnatarii acestei minciuni sunt domnul Antonescu și domnul Ponta”, a subliniat Cătălin Predoiu. El a menționat că documentul întocmit de PDL va fi depus mâine la toate prefecturile din țară, iar reprezentanții organizațiilor teritoriale vor prezenta românilor, în mod argumenat, faptele guvernărilor useliste.
”Guvernarea USL are o caracteristică fundamentală: faptul că a produs dezastru în mod generalizat. Nu a fost domeniu care să fie ”iertat”, începând cu respectarea legii, cu statul de drept, cu justiția și continuând cu economia – unde principala trăsătură a fost introducerea de noi taxe și impozite – cu transporturile, cu sănătatea, cu educația, cu fondurile europene, unde se laudă cu creșteri făcute pe seama contractelor încheiate în guvernarea PDL ș.a.m.d. În orice domeniu, guvernarea USL s-a resimțit negativ”, a spus liderul PDL.
Cătălin Predoiu a menționat apoi încă o caracteristică a guvernării USL, surprinsă în cartea Cartea minciunilor: ”Incompetența. Firul roșu al acestei guvernări este incompetența. Incompetența care a mers mână în mână cu corupția”. El a amitit că guvernările Ponta-Antonescu au dat țării o pleiadă întreagă de miniștri care, ”după ce au luat calea guvernului, au luat fie calea tribunalului fie, unii dintre ei, spre rușinea guvernului și a partidelor din care fac parte, calea penitenciarului”. ”Este fără precedent o astfel de situație în istoria politică a României. Principalele greșeli care s-au făcut au fost în domeniul statului de drept, al justiției, cu repercusiuni grave asupra reputației internaționale a României, dar și în domeniu economic, acolo unde s-a promis atât de puternic milionul de locuri de muncă, un nou climat de afaceri, investiții, fonduri europene. Ceea ce a lăsat în urmă USL este deja cunoscut: 35 de noi taxe, scăderea dramatică a investițiilor străine și critici repetate adresate de Comisia Europeană (…). Nu vrem să-i lăsăm pe domnii Antonescu și Ponta să se piardă în desișul politicii românești fără să se facă un bilanț, o dare de seamă pentru faptele lor”, a afirmat candidatul PDL la președinție..
Cătălin Predoiu a arătat că ultimele evenimente din politica românească au despărțit apele în politică, arătând cât se poate de clar că PDL rămâne singura forță de opoziție autentică: ”În mod formal, Victor Ponta a rămas singur în colivia aurită a puterii, în timp ce Crin Antonescu se află într-un șpagat grațios între scaunele puterii și scaunele opoziției. (…) Destrămarea USL a adus în fața alegătorilor diferențierea clară între adevăratul partid de opoziție – Partidul Democrat Liberal – și unul pretins de opoziție – PNL, care se manifestă în vorbă împotriva PSD, dar este complice în faptă cu PSD, în Parlament cât și în teritoriu. Deși USL s-a destrămat, spiritul acestei construcții politice este în continuare viu. Dovadă stă votul de protecție împotriva Justiției pe care Parlamentul, din nou în mod condamnabil, l-a dat în cazul Chițoiu”.
Cartea poate fi accesata aici: http://www.scribd.com/doc/212566906/Cartea-Minciunilor-USL .