Implică-te

Dezastrul execuţiei şi rectificării bugetare după primele opt luni confirmă incompetenţa lui Victor Ponta şi a Guvernului său – investiţii în scădere, fonduri europene în pericol

Dezastrul execuţiei şi rectificării bugetare după primele opt luni confirmă incompetenţa lui Victor Ponta şi a Guvernului său – investiţii în scădere, fonduri europene în pericol

Execuția bugetară din primele 8 luni ale anului pune pe masă eșecurile la care este supusă România de guvernarea incompetenă PSD-Ponta. Cifrele făcute publice de Ministerul Finanţelor arată că investiţiile şi fondurile europene nu contează pentru Victor Ponta decât în faţa camerelor de luat vederi şi în studiourile de televiziune.

  1. Investițiile s-au redus cu peste 18% în primele 8 luni din acest an față de aceeași perioadă a anului trecut. Întrebarea firească este unde se duc banii plătiți de români pentru cele 36 de taxe și impozite ale lui Ponta. Sunt vizibile doar cheltuielile din banul public pentru campania electorală.
  2. Sumele primite de la UE au crescut cu mai puțin de 3% în primele 8 luni din acest an față de aceeași perioadă a anului trecut. România nu a absorbit două treimi, adică peste 20 de miliarde de euro, din banii europeni alocați pentru perioada 2007-2013 și riscăm dezangajarea masivă a acestor bani. Aproape 40 miliarde de euro ne stau la dispoziție în exercițiul financiar 2014-2020, iar conducerea incapabilă a Guvernului PSD nu este în stare să facă un plan util pentru acești bani în interesul românilor.
  3. Veniturile nefiscale au scăzut cu 3,3% în aceeași perioadă. Acestea sunt venituri care ar trebui să provină de la regiile publice, societățile naționale autonome, instituțiile publice, din amenzi și comisioane sau din valorificarea bunurilor confiscate.
  4. Veniturile din TVA sunt cu doar 1% mai mari decât anul trecut. Rușinos este că Guvernul nu reușește să capteze din TVA la bugetul statului majorarea consumului care susține creșterea economică.
  5. Cheltuielile de personal au crescut cu 3,1% în primele 8 luni din acest an față de aceeași perioadă a anului trecut, dar cetatenii nu resimt niciun progres în materie de eficienţă sau de transparenţă a instituțiilor publice.

Cifrele ne arată, din nou, că incompetenţa premierului Ponta şi a Guvernului pe care îl conduce are urmări directe asupra României, asupra nivelului de trai al românilor şi asupra mediului de afaceri. Faptul că Victor Ponta candidează la cea mai înaltă funcţie în stat arată că România este în pericol de a cocoţa incompetenţa şi impostura în fotoliul de la Palatul Cotroceni, ceea ce ar fi devastator pentru parcursul ţării.