Implică-te

Cătălin Predoiu: Este posibil să avem un guvern care funcționează ilegal. Cerem demisia premierului Ponta!

Cătălin Predoiu: Este posibil să avem un guvern care funcționează ilegal. Cerem demisia premierului Ponta!

Cătălin Predoiu, candidatul PDL la Președinția României, a cerut astăzi, într-o conferință de presă, demisia premierului Victor Ponta care nu a clarificat nici până acum situația funcționării Guvernului ca urmare a revocării celor patru miniștri liberali. ”Este posibil să avem un guvern care funcționează ilegal. Există incertitudine cu privire la legalitatea actelor emise de către Guvern, cel puțin la ministerele ale căror miniștri au fost revocați”, a precizat Cătălin Predoiu, în conferința de presă susținută astăzi, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al partidului.

De asemenea, Cătălin Predoiu a arătat că se impune și demisia lui Crin Antonescu din funcția de președinte a Comisiei de revizuire a Constituției, pentru că proiectul redactat sub autoritatea sa politică a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională. ”Nu este vorba doar de câteva articole neconstituționale, este vorba de proiectul în întregime, având în vedere numărul mare de articole care au fost declarate neconstituționale. Deci este vorba despre un proiect prost gândit, un proiect care are la bază revizuirea Constituției prin încălcarea Constituției”, a subliniat candidatul PDL la Președinție. Cătălin Predoiu a adăugat că și ceilalți membri ai Comisiei de revizuire a Constituției trebuie să demisioneze, pentru că au demonstrat incompetență și lipsă de probitate politică în redactarea proiectului amintit. ”Practic, prin verdictul său, Curtea Constituțională a stabilit că proiectul de revizuire Crin Antonescu nu este un proiect de modificare a Constituției, ci un proiect de nenorocire a Constituției. Curtea pune stop unui proiect ieșit din USL și îndreptat împotriva intereselor românilor”, a susținut liderul PDL.

Cătălin Predoiu a mai anunțat că PDL va depune la Camera Deputaților o moțiune simplă împotriva vicepremierului Dragnea pentru că a redactat defectuos și neconstituțional proiectul legii privind descentralizarea administrativă. ”Vom depune de asemenea, din nou, o moțiune împotriva ministrului Șova pentru modul defectuos în care a organizat procesul de deszăpezire a drumurilor și șoselelor”, a adăugat Cătălin Predoiu.

În altă ordine de idei, Cătălin Predoiu a precizat, în conferință, că secretarul executiv al partidului pe Regiunea de Sud-Est, Gigi Chiru, a fost împuternicit să preia interimar organizația PDL Buzău.